Helix Lucorum, Linneo mai este numit şi melcul de pădure, deoarece în natură preferă locurile parţial împădurite, răcoroase, decât cele ale câmpiilor şi ale colinelor. Este un melc cu o formă globulară precum HelixPomatia şi o carne de o culoare mult mai închisă. Cochilia prezintă patru spire de culori foarte vii (maro cu numeroase benzi negre). Deschizătura bucala este oblică, prelungită către interior, de o culoare brună. Diametrul cochiliei ajunge de la 28 mm la 40 mm, iar greutatea la maturitate este de 20- 35g. E răspândită în Italia centrală, pornind de la înălţimile zonelor Emilia si Romagna.

Acest melc este răspândit mai ales in Albania, nordul Greciei, Turcia şi în anumite zone ale Balcanilor.

Helix Lucorum prezintă mari caracteristici rustice şi este adaptabil oricărui loc, chiar dacă preferă terenurile de natură compactă şi argiloasă.

Prezintă un opercul mai mult sau mai puţin rezistent, de culoare albă, în funcţie de procentul de calcar existent în terenul de crescătorie sau din cel din natură. Epiderma este groasă, iar ţesutul muscular destul de fibros. Din aceste motive, mai ales, cotaţia sa comercială continuă să fie inferioară cu 30% comparativ cu cea a lui Helix Pomatia.

Creşterea acestei specii este foarte limitată şi este concentrată mai ales în zonele din Romagna.

Puţini sunt crescătorii care folosesc Helix Lucorum, întrucât trebuie să înfrunte pentru producţie aceleaşi probleme ale altor specii, dar cu un preţ final al produsului mult mai scăzut şi mai puţin rentabil. La nivel industrial, în schimb, interesează cochilia lui Helix Lucorum, pentru rezistenţa sa la prelucrarea şi la procedurile culinare, în comparaţie cu Helix Pomatia, care este mult mai fină şi mai puţin colorată.

Helix Aperta (cantareus), Born  in Italia este numit MONACELLA în Puglia, iar în Sardegna MONZETTA. Este un melc de talie mică, ce măsoară 22-26 mm, fapt care permite clasificarea acestuia între cele mai bune specii de melci cu dimensiuni minore de genul Helix.

Melcul are o cochilie de culoare castanie ce tinde spre verde, cu 3-4 volute, prima foarte strânsă, iar ultima foarte amplă. Deschizătura bucală are forma de semilună şi îi lipseşte forul columelă. Culoarea cărnii este gălbuie, tinzând către închis.

Melcul este dotat, în perioadele calde, cu un opercul alb, foarte bombat în exterior. în Italia este răspândită în părţi ale Liguriei, în aproape toată Italia meridională şi insulară. în zonele mediteraneene, este prezentă în Tunisia, Maroc, Algeria şi în zonele de coastă ale Iugoslaviei, dar şi în anumite zone ale Franţei meridionale, unde e numită "topardo".

Acest melc are o carne foarte delicată, care este comercializata numai în lunile calde în stadiul de operculare. Consumul este tradiţional în famili şi la sărbătorile populare, chiar dacă costurile produsului sunt foarte ridicate.

Creşterea în ciclu biologic complet al acestei specii încă nu a dat rezultate economice satisfăcătoare, cu toate că s-au făcut foarte multe probe şi experimente timp de mulţi ani la rând.

Problema principală rămâne opercularea, care se întâmplă în mod exclusiv în pământ, în profunzime, chiar şi la 30 de cm, şi numai în condiţii naturale; deci problemele create de culegerea produsului periclitează însăşi viaţa crescătoriei, care este astfel de fiecare dată dezactivată şi trebuie după aceea să fie din nou reconstituită, cu timp de lucru mai mare decât alte crescătorii.

Consumul italian de Helix Aperta este remarcabil: este vorba de circa 5,000 de chintale din care 90% aduse din Tunisia unde, din cauza costurilor scăzute ale manoperei, este posibilă culegerea lui în natură. Doar puţini crescători din Calabria şi Puglia efectuează ciclul incomplet de producţie, procurându-şi melci proaspeţi primăvara de la culegătorii locali, care îşi curăţă culturile de legume de aceste moluşte care le invadează plantalile, le ţin în viaţa limp de 2-3 luni pe suprafeţe deschise si apoi încep culegerea în profunzime (30-40 cm sub pamant) în luna iunie.

Helix Vermiculata (eobania) Muller este numit popular "rigatella" (tăiţei) şi este foarte cunoscut şi apreciat în centrul meridional al Italiei. Este melcul tipic al coastei Mediteranei şi al insulelor.

Prezintă o cochilie de diametru 2,8- 3.5 cm, colorată eu benzi maronii foarte evidente.

Este prezent pe toate pieţele italiene, pe durata întregului an, dar produsul este exclusiv de culegere din mediul natural, în majoritate provenind din Grecia sau Maroc.

Nu se cunosc crescătorii ale acestui produs deoarece preţul din pieţe nu este foarte ridicat şi mai ales pentru faptul ca pentru a ajunge la un kg este nevoie de aproximativ 250 de exemplare. Numai culegerea, în crescătorie, ar implica costuri duble sau triple în comparaţie cu speciile cu o talie sau o greutate mai mare.

Este melcul cel mai cunoscut pe teritoriul Romei: este specialitatea de bază pentru renumita şi antica sărbătoare San Giovanni (Sfantul Ion).